Vanilie

de Elena

Nu stiu cat de curand imi va fi dat sa mai traiesc o zi ca asta. Nu cred, si de fapt sunt convinsa ca altii nu pot intelege ce e in sufletul meu acum, in drum spre casa, cand toate lacrimile de emotie si  fericire ma invadeaza. E una din zilele perfecte de primavara-vara in care viata e dulce si surprinzatoare.
Am plecat spre liceu, unde stiam ca nu voi face nimic (multumesc sincer simularilor) si apoi am luat-o pe jos, pe la Universitate, prin aglomeratie si caldura, cu El, care ma tinea de mana strans si protector. Am alergat apoi (chiar am alergat) spre strada Spiru Haret (ironic gandindu-ma ca am plecat de la liceul cu acelasi nume) unde am simtit cele mai mari emotii de pana acum. Mi-am condus iubitul pe „drumul spre succes” cum imi place sa spun, atunci cand creaza cele mai frumoase poze din lume. Am asteptat ceva pe strada cu numarul 1. Intr-o fractiune de secunda, am crezut ca mintea imi joaca feste si ca din cauza caldurii incep sa delirez. I-am privit pe ei..pe cei pe care ii admir atat de mult, pe cei care aduc zambetul pe buzele multor oameni prin cantecele lor. Am inceput sa plang, dar m-am stapanit imediat, realizand ca sunt putin (sau mai mult) penibila. O lacrima sau doua au apucat sa iasa la suprafata. Dupa vreo trei minute in care incercam sa-mi revin din euforie, mi-am vazut, practic, idolul din copilarie. Cel care practic m-a facut sa sper si sa cred un viitor. M-am lipit de peretele din spatele meu si am inchis ochii. Nu mai puteam respira, eram intr-o stare de soc. Era perfect. Era unul din momentele pe care le astept de atata vreme. Am mers langa El, si desi in ochii mei se citea emotia, incercam sa-i explic ca nu are rost sa aibe el emotii. Ironic, nu?
Cand a trebuit sa intre, nu i-am zis decat „succes, o sa iasa bine, randul numarul 1 vreau!”. Dupa ce m-am calmat, am mers in Cismigiu cu Loli, o colega de banca si o prietena perfecta! Am asteptat acolo sa vina El de la interviu. Am primit un autograf, pe prima pagina din cartea pe care am citit-o cu cea mai mare bucurie si emotie. Totul suna ireal pentru mine, iar acel mesaj suna atat de sincer si perfect. 24 aprilie 2013. Am vazut, iar, cum viata iti pastreaza ceva bun in fiecare zi.