Apa

de Elena

„Stai si privesti insistent peretii astia goi si albi. Nimeni nu-ti spune nimic. Esti singur si iti e frica. Ai mana stanga legata de un sac cu o apa ciudata care iti curge prin vene. E un pat rece si tare si totul e alb. Vezi niste oameni care se plimba pe coridorul prea departe de patul tau. Te-ai trezit aici dupa un somn adanc si nu stii de ce si cum ai ajuns aici. Franturi din noaptea trecuta iti trec prin creier. Erai acasa si plangeai. O vezi pe mama ta si te intreaba ce faci. Ce sa raspunzi. Ii zici ca esti bine. Trec doua zile si realizezi ca mai sunt oameni ca tine legati de punga aia nenorocita. Parca va tine in viata. Si va tine. Femei grabite si nervoase se plimba printre paturi cu niste seringi prea mari pentru voi si va spun ca va vor face bine. Dar ce ai?  Realizezi apoi ca ai mai fost aici si ca ti-au mai promis o data sau de doua ori ca te vor face bine. Au mintit. Incepi sa legi prietenii cu restul copiilor din camera alba cu multe paturi. Deja ai renuntat la punga de apa ciudata. Poti trai si fara. Insa nu poti sta fara seringa aia nenorocita care-ti strica jocurile.  Ai descoperit un chiosc cu jucarii daca iesi afara. Aveai asa ceva si acasa..stai. Care acasa? Stai aici de 2 saptamani si ai uitat ce inseamna acasa.

Pe rand, prietenii tai primesc mancare si apoi isi iau adio, pleaca acasa. Tu te legi de punga cu apa si seringa nenorocita. Ai facut o vizita mica acasa..si dupa 2 ore ai plecat inapoi. Ai mers acasa in vizita, cica. In ziua cand ti-au zis ca pleci de acolo ai crezut ca nu e adevarat. Ti-ai jurat ca nu te mai intorci.

Au trecut ani si ai facut 7. Ai mers la scoala ca toti copiii. Ai crescut si ai legat multe prietenii. Radeai si nu stiai ce inseamna lacrima. Uitasei de ultimii 3 ani ai vietii tale. Zilele erau din ce in ce mai bune. Cresteai si realizai ca esti un om mare in devenire. Ai invatat ca e frumos sa iubesti si sa ai incredere in prieteni. Te-ai inselat. Au urmat zile in care lacrimile cadeau brusc pe obraji si iti doreai sa pleci din lumea asta frumoasa pe care toti o divinizeaza. Sangele era prietenul unui copil de 12 ani. Durerea ii definea existenta. Cearta si minciunile ii alcatuiau viata. Cu ce a gresit? Vanataile si semnele pe maini rezultau un sfert din durerea pe care sufletul micut o purta. Acasa nu mai era acasa si prietenii nu mai erau prieteni. Ce sunt aia prieteni? Adunatura care te face ras. Venele mainii stangi au recunoscut imediat durerea interactiunii cu un metal. Candva prin ele s-a scurs o punga cu apa care dadea viata. Si blestemata fie acea punga care te-a tinut in viata, copilule. Ca din cauza ei isi bat toti joc. Cand te gandesti ca puteai sa nu-i intalnesti..ca te-au distrus iar tu i-ai crezut. Ca esti singur pe lume, copilule, cu ce ai gresit?

Si a mai trecut un an. Intalnesti noi oameni, incerci sa recuperezi ce ai pierdut in ultimul timp in care te-ai impacat cu ideea ca nu exista cale de scapare. Ai cunoscut un baiat care tine la tine. Il ajuti si te ajuta sa traiesti, fericirea ta e in el. Sufletul tau e la el. El e tu. Tu esti el. Plangi cu el si el cu tine. Uiti ca ai suferit atat de mult. Si vine o zi de vara calda in care il vezi ca nu te mai baga in seama. Ca te-a mintit si el si ca si el ti-a irosit lacrimile. Pentru nimeni nu a contat noptile pierdute la telefon, inima si iubirea ta. Si plangi iar si vrei iar sa pleci, sa dispari, sa mori sa ii lasi pe toti dracu’ odata si sa nu te mai raneasca nimeni. Prietenii iti fura visele si iti distrug iar increderea. Iti inchizi telefonul si plangi. Nimeni nu te vrea iar  tu ii vrei pe toti. Lacrimile tale sunt apa aia nenorocita care te-a tinut in viata atata vreme.

Inchizi ochii si te trezesti langa oameni noi. Inca nu stii cum sa te comporti. Cunosti persoane total noi si ele iti zambesc, iti vorbesc si te inteleg. Te iau in brate si te sprijina desi nu stiu cine esti. Apare el si iti zambeste, iti retine numle. Te ia de mana si face din tine cel mai fericit om. Ii povestesti viata ta si te strange la piept. Te saruta pe frunte si te protejeaza. Iti aduci aminte cu greu de momentele triste si incerci sa ii impaci pe cei care ti-au facut rau. Zambesti si nu-ti mai pasa de nimic. Ii suni si nu te mai vor, iti intorc spatele, esti vinovat. Le inchizi si iti vezi de viata ta. Speri ca de atunci sa nu o mai dusmanesti si sa ii multumesti pungii cu apa ca te-a tinut in viata. Speri ca toti cei care te-au luat macar o data in brate cand ai plans, sa te sprijine cum nu au facut ceilalti. Speri ca viata ta sa continue si sa ii inveti pe altii ca nu exista scapare si ca poti trece peste.

Mainile tale inca mai simt durerea anilor si semnele nu vor disparea niciodata. Insa acele semne sunt semnele ca ai luat viata in piept, copile. Si mergi mai departe.”