Verb. Durere. Fericire.

de Elena

Pleci. Cum sa pleci? Verbul asta aparent simplu „a pleca” e de 100 de ori mai greu decat orice alt verb. A pleca inseamna a lasa in urma, a te departa de anumite lucruri, sentimente, locuri. Si e oribil cand realizezi ca verbul asta iti da atata bataie de cap. Cum sa pleci cand esti fericit?
Verbul asta iti da viata peste cap. Te face sa plangi si sa te doara.  A pleca, asta..are o stransa legatura cu sufletul. Iei cu sufletul toate amintirile, toate zambetele, toate imbratisarile si sarutarile, toate noptile pierdute, tot ce iti defineste fiinta. Si pleci fizic de acolo, fara sa realizezi ca ai totul cu tine. A te deplasa suna mult mai bine. Suna mai „fizic”. Te duci cu corpul in alta parte, avand in suflet totul.
Inchizi ochii si ii vezi pe cei doi ochisori verzi, rosii de la plans si bratele lungi si puternice care iti cauta trupul pentru al strange la piept. In momentul ala realizezi cum toata viata ta este despre fericirea ca il ai langa tine si frica de verb. Dar tu nu pleci. Tu ramai cu el si acum, cand va desparte o usa si niciunul nu poate sa doarma, plangand si amintindu-si de tot ce ati trait impreuna. Asteptati dimineata sa va strangeti la piept dupa noaptea in care sufletele voastre au fost iar unul langa altul. Trupul este doar un mijloc de a intari sufletul.
„A pleca” din lumea asta. „Candva viata se va termina, pleci si totul dispare”. Nu! Cum ziceam..pleci fizic de aici. Tu calatoresti cu trupul, dar sufletul mereu iti apartine, sufletul cu toate amintirile stranse o viata.
Fizic, verbul doare. Sufleteste, nimic nu pleaca. Nu pleaca. Pleaca. Nu. Ramane aici!